Am citit că Poliţia de Frontieră vrea să-şi creeze propria structură anticorupţie care să bântuie prin ţară ca să-i prindă pe grănicerii care-s mână-n labă cu infractorii. Am râs cu lacrimi. Pentru că anunţul nu este altceva decât un penibil demers de imagine. De ce? Pentru că Poliţia de Frontieră din România este condusă de ani buni de zile de acelaşi personaj- chestorul Nelu Pop, care are principala calitate de a fi de la Cluj. Şi mai are una, ca să fim foarte scrupuloşi – niciodată nu are nici o vină pentru ce se întâmplă sub el, ci doar subordonaţii săi greşesc. Cine a oprit până acum şefimea de la Frontieră să facă ordine în structurile din subordine? Pe cine ajută această parastructură de control în condiţiile în care IGPF are un corp de control propriu care are exact aceste atribuţii? Dacă acolo sunt doar incompetenţi, de ce mai sunt menţinuţi pe funcţii şi plătiţi cu salarii barosane? Ce eficienţă vor avea noile investigaţii antişpagă în condiţiile în care vor fi făcute tot de oameni din sistem, obişnuiţi să găsească totul în regulă, la controalele inopinante în care-s aşteptaţi cu fanfara şi gardă de onoare pe pistă? Exceptând, bine-nţeles, creşterea cotizaţiilor care se colectează în piramidă de pe  traficanţii de ţigări şi nu numai. Cum se face că valuri, valuri de cercetări prealabile sunt anunţate doar când se  schimbă guvernul sau se reaşează politic lucrurile prin ţară? În rest, totul e vis şi armonie. Nu ar fi fost mai eficient să se dea un comunicat la finalul cercetărilor prealabile când se ştiu exact rezultatele şi măsurile care se vor lua? Ca să nu se mai streseze că n-ajung la funcţii, chestorii şi comisari şefi care s-au plictisit să stea pe bară, aşteptând eliberarea locurilor de dat cu ciocu-n şpagă…  Despre cooperativa de la Miliţie, cunoscătorul meu coleg Dan Cărbunaru pune diagnosticul la marele fix.

Am fost la Arsenal Park de la Orăştie. Sâmbătă, când fosta fabrică de explozivi s-a metamorfozat oficial în unitate militară de vacanţă. Şi a făcut-o într-un mod original. A fost prima oară când am jucat airsoft. Profesori – cei de la Defence School. A fost distracţie maximă chiar dacă la ultimul asalt la ceas de noapte  m-am ales cu două vânătăi sănătoase de la gloanţele inamicului. Plus febră musculară după kilometri bătuţi prin imensa baza. Când vreţi să vă relaxaţi şi să vă distraţi, nu ezitaţi să daţi o tură la Orăştie. Locaţia este recomandată şi politicienilor care se pot antrena sub sloganul „Să vă împuşcaţi bine!”. Că tot se aproprie masacrul electoral. Ediţia toamnă-iarnă.

Adevărul este că în presă se ciordeşte. De la informaţii până la exclusivităţi. În plină isterie cu dispariţia avionului Air France, am scris despre norocul Oanei . Povestea a fost preluată de mai toate presa din România cu citarea sursei. Aseară, câţiva colegi m-au sunat să-mi spună că exclusivitatea mea a reînviat sub formă de….exclusivitate în Adevărul de seară ediţia de Timişoara. 

Ciordeala ordinară nu dovedeşte decât impotenţa profesională  şi lipsa simţului ridicolului. Nu de altceva, dar cum poţi să pui exclusiv pe o poveste apărută în alt ziar  cu nouă zile înainte? Până şi întoarcerea în ţară nu putea fi catalogată aşa pentru că Realitatea TV Timişoara a dat cu o zi înainte o ştire pe tema aceasta.

Cu asemenea „succesuri” le urez celor de la Adevărul de Timişoara multă baftă pentru ocuparea primului loc la concursul „cel mai penibil ciorditor” declanşat în interiorul  trustului mogulului Patriciu.

Suparare mare printre membrii grupului de sprijin al  Brandului, acreditat la terasele de fiţe din muncipiu Timişoara. De ce? Nu s-a putut îndeplini dorinţa unuia dintre bugetarii de bază. Care tot aşteaptă o funcţie. De şef evident. La Vamă. Că acolo este încadrat omul. Motiv pentru care, susţin cei care veghează la porţile lui Zeus de la Palatul Administrativ, Brandu l-a convocat la o discuţie pe noul şef al instituţiei. Şi i-a cerut să-i facă loc favoritului la…echipaje mobile. Cum funcţia are un titular, vameşul a rămas doar cu dorinţa. Are timp de cafea  şi să se lămurească cum e mai avantajos – „Să trăiţi bine” sau „Să vamuiţi bine”.

Ca bonus la poveste o informaţie despre alt pupil al Brandului – în 2005 Mircea Băcală cotiza oficial pentru campania PD cu 700 de lei, în timp ce şefu a băgat 11.800 lei. Pentru alţi cotizanţi vremurile nu-s chiar aşa de portocalii.

Navigând pe site-ul Evz-ului am dat întâmplător de poza lui Alin Popoviciu , actual deputat de Sânnicolaul Mare, grăitor doar la dezactivarea butonului mute de  Brandu Ostaficiuc. Când l-am văzut cu mâinile pline de iarbă am crezut că e figurant în noul videoclip la imnul partidului sau că prezintă noul material pentru izolat blocurile timişorenilor. În lipsa fondurilor trimise de Blaga  la primăriile portocalii ca să rumege bine voturile pentru EBA, în timp ce Popoviciu lansa fumigene expirate despre cum ajută el Timişoara. Dar nu sufla un cuvânt despre ce e prin colegiul său din capătul judeţului.

Nu era nici una din astea. Cică, între două curse de avion, a frăgezit un proiect de lege pentru interzicerea unor plante cu efecte halucinogene scăpate de sub control legal până acum http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/854216/Plante-halucinogene-pe-lista-neagra . Iniţiativa este lăudabilă în principiu, dacă toată povestea n-ar mirosi  a temă de casă, scrisă de alţii. Explicaţia e chiar în text.  Cum  până şi EBA a zis că e naşpa cu drogurile, Popoviciu se poate pregăti de pe acum pentru viitoarea campanie electorală. Când alegătorii vor citi  „Nu vă mai chinuiţi să trageţi pe nas, că vă tragem noi în piept” sau „Iarba să se usuce sub coasă, deputat Popoviciu să iasă”, vor uita de pensii, salarii sau locuri de muncă. Vorba unui clasic în viaţă „dă-o dracului de bani că nu în asta stă fericirea noastră”.

După ce Boc a dat în fapt ura faţă de „tonomatul” Victor Ciutacu cu celebra de acum „derbedeul dracului” http://www.gandul.info/actualitatea/emil-boc-l-a-injurat-pe-ziaristul-victor-ciutacu-derbedeul-dracului-ciutacu-ii-raspunde-un-mitocan-un-slugarnic-video.html?3927;4512550, breasla a reacţionat prin vocea Clubului Român de Presă http://www.gandul.info/actualitatea/crp-limbajul-folosit-de-premierul-boc-fata-de-jurnalistul-victor-ciutacu-este-incalificabil.html?3927;4524614.

Povestea intervine la scurt timp după ce subordonatul său pe linie de partid, Brandu Ostaficiuc, a comis-o la Timişoara de două ori – prima dată când m-a înjurat cu şpăgi existente doar în mintea plină de scenarii şi frustrări  şi când a sunat în Austria ca să-i pârască pe cei de la Timiş Expres că nu cântă-n strună portocaliilor. Pe la noi, reacţia a lipsit, totul îngropându-se în „analize” pe la cafea. Aşa cum s-a întâmplat în toate cazurile din ultimii ani în care politrucii au tratat ziariştii ca nişte cârpe. Nici când „europeanul, creştin democratul” Gheorghe Ciuhandu i-a ridicat jurnalistului Mălin Bot acreditarea sau când fostul prefect Ovidiu Drăgănescu i-a porcăit în nenumărate rânduri pe ziarişti, breasla jurnaliştilor din Timişoara  nu a reacţionat. Cel mult au fost nişte comentarii pe bloguri.

Din păcate,  în Timişoara, breasla jurnaliştilor nu mai există. Au mai rămas  doar nişte grupuri de prieteni sau cooperative.  Asociaţia Presei Timişorene a dispărut în gaura neagră a nepăsării. Poate că este momentul ca lucrurile să se mişte. Ar trebui ca toţi jurnaliştii din Timişoara să trecem peste micile orgolii şi să strângem rândurile.  Nu de altceva, dar indiferenţa noastră va hrăni „brandurile”. Greşesc?

Nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Nici măcar  războiul dintre Ion Cristoiu, comunistul autodeclarat al Antenelor, şi Victor Ciutacu, şef de Jurnal Naţional şi de Vorbe grele. Brusca mitraliere dintre cei doi are o explicaţie. Jumate la Marean Care este, jumate la tata lu’ fata EBA. Cum încă nu s-a încheiat marea împărţeală între trandafiri, cineva şi-a amintit de o dorinţă mai veche. Să fie preşedinte. De ţară nu. Că nu mai prea mai sunt comunişti adevăraţi. Atunci, măcar la TVR.  În PSD ai trecere doar cu ştampila „garantat care este”. Asta s-a rezolvat. A mai rămas o problemă. Binecuvântarea matelotului de la Cotroceni, îmbălsămat cu flegme până acum. Dar dacă ştii să iei omul la sentiment, până şi Băse se-nmoaie. Şi ce moment mai bun, decât candidatura fetei lu’ tata. Aşa că devenim pro şi toţi care nu-i fac bezele îi trecem la categoria nasoi. Plus un interviu lejer cu EBA. 

Până la urmă schimbarea de direcţie a lui Cristoiu, destul de neinspirată după mine după cum bate vântul în pânzele piratului Băse, nu ar trebui să mai mire. 20 de ani ajung. Mai rămâne un singur mister – dacă Cristoiu ajunge şef peste televiziunea de stat îi transferă Ciutacului „Vorbele grele” de pe Antena 2 la TVR 1? Aşa ca mulţam că l-a folosit ca monedă de schimb pentru  bunăvoinţa lui Zeus…

Din toate rezultatele de la europarlamentare mi-au atras rezultatele in coada clasamentului. Ţărăniştii lui Ciuhandu au obţinut, conform estimărilor, 1,7%, adică jumătate decât fotomodela lu’ tata – Elena Băsescu. Cu toată istoria partidului în spate, PNŢCD nu reuşeşte să treacă de pragul psihologic al marjei de eroare. Unul dintre ultimele cuiburi ale rezistenţei ţărăniste este Timişoara. Din păcate, dezinteresul timişorenilor combinat cu mişcarea militarizată a susţinătorilor ideilor ciuhandiste continuă să întărească soclul ţărănist în oraşul de pe malurile Begăi. Cel puţin pe plan local.

Ştiu că acum au fost europarlamentare, dar anii trec repede. Şi am o frică. Că peste cinci ani, voi avea un deja vu. Între timp, Ciuhandu va candida din nou şi va câştiga un alt mandat. Asta pentru că, până acum, celelalte partide nu dau semne că s-ar pregăti să vină cu alternative solide în faţa electoratului.  În lipsa soluţiilor, timişorenii vor rămâne acasă înjurând drumurile proaste şi toate cele din oraşul ruină , iar crepusculul ţărănist  va da linia . Dar ce va conta? Afundat în picătura de voturi, Ciuhandu îşi vor admira muşchii politici, mândru că este tot el căpitanul corabiei Timişoara. Nu va mai conta că picătura ţărănistă nu este decât o bulă în tocul fotomodelei Elena Băsescu.

Până şi miliţienii noştri au descoperit blogosfera. Folosită acum ca mijloc de luptă. E drept că destul de târziu, dar nu ai cum să te superi pe organu care încearcă să prindă infractoru patrulând cu agenda-n mână. Un coleg m-a întrebat dacă http://politiatm.wordpress.com este  blogul unde scriu sub acoperire. I-am răspuns sincer că nu. Probabil că l-am dezamăgit. Aşa cum îl voi dezamăgi şi pe autorul anonim al textelor de  pe blogul cu pricina. Nu de altceva, dar dincolo de amuzamentul pe care mi l-au provocat unele texte, nu pot să remarc anumite scăpări de  „gherilă” miliţienească. Care i-ar putea ajuta pe cei de la SIIPIPI să rezolve dosarul crimei de lezpulan, dosar rămas până acum cu an. Şi ar fi păcat să nu aibă şi ei ceva de muncă. Atunci când nu copiază informaţii de prin dosarele operativilor.

Povestea şmenurilor imobiliare de la Sânandrei este una incredibilă.   Am tot scris despre echipa portocalie care a reuşit performanţa ca în numai patru ani să facă un profit imens pe spatele fraieririi statului şi a foarte multor amărăşteni. În curând, un nou episod, care ridică la 100 de milioane de euro „tunul” dat în comuna fanion a fraudelor imobiliare. Şi cât de liniştiţi stau personajele din poveste. Doar Traian Băsescu a spus că-i duce pe corupţi „la ţepe în Piaţa Victoriei” nu „la ţepe în Piaţa Unirii”.