Din patria lui Oprişan am aflat că singurul drept pe care l-am câştigat în 89 este acela de a lătra la lună. După ce a scăpat să fie făcut omletă(bine că a fost ou şi nu grenadă), Emil Boc mi-a făcut o demonstraţie practică.  A făcut pe Gigi duru când a fost faţă-n faţa cu constructorii autostrăzii, dar a devenit mieluşel când a venit vorba despre afacerile de partid. Şmenurile Elenei Udrea le-a apărat din principiu. Când a venit vorba de sifonat banii de la Direcţia de Drumuri pentru clienţii de partid l-a lovit teoria. Semn că nu a stat degeaba directorul Ioan Maliţa prin faţa sediului PD-L ca să-l aştepte pe şeful Berceanu. Când era Orban avea loc chiar şi în sala de consiliu. Era un partid mai mic şi mai.. liberal. Doar nu era să taie Boc ugerul de campanie, făcând vreo anchetă. Mai ales că de realegerea marinarului depinde şi rămânerea în funcţia de şef  la judeţeana de partid a brandului Ostaficiuc. Care până acum are doar calitatea de preşedinte numit de Bucureşti, nu de ales, măcar formal, al organizaţiei. Plus că nici linişte în interiorul filialei nu e , după ce s-a sifonat recunoaşterea şmenului cu taberele. Aşa că măcar la caşcaval să fie linişte.  Nu am putut să nu remarc încruntarea Brandului şi a consilierilor la vederea nealiniaţilor din presă. Deh, dreptul de a lătra la lună nu ni l-au putut încă lua prin vreo hotărâre de consiliu şmenuită la un chiolhan tovăreşesc.