Am citit că Poliţia de Frontieră vrea să-şi creeze propria structură anticorupţie care să bântuie prin ţară ca să-i prindă pe grănicerii care-s mână-n labă cu infractorii. Am râs cu lacrimi. Pentru că anunţul nu este altceva decât un penibil demers de imagine. De ce? Pentru că Poliţia de Frontieră din România este condusă de ani buni de zile de acelaşi personaj- chestorul Nelu Pop, care are principala calitate de a fi de la Cluj. Şi mai are una, ca să fim foarte scrupuloşi – niciodată nu are nici o vină pentru ce se întâmplă sub el, ci doar subordonaţii săi greşesc. Cine a oprit până acum şefimea de la Frontieră să facă ordine în structurile din subordine? Pe cine ajută această parastructură de control în condiţiile în care IGPF are un corp de control propriu care are exact aceste atribuţii? Dacă acolo sunt doar incompetenţi, de ce mai sunt menţinuţi pe funcţii şi plătiţi cu salarii barosane? Ce eficienţă vor avea noile investigaţii antişpagă în condiţiile în care vor fi făcute tot de oameni din sistem, obişnuiţi să găsească totul în regulă, la controalele inopinante în care-s aşteptaţi cu fanfara şi gardă de onoare pe pistă? Exceptând, bine-nţeles, creşterea cotizaţiilor care se colectează în piramidă de pe  traficanţii de ţigări şi nu numai. Cum se face că valuri, valuri de cercetări prealabile sunt anunţate doar când se  schimbă guvernul sau se reaşează politic lucrurile prin ţară? În rest, totul e vis şi armonie. Nu ar fi fost mai eficient să se dea un comunicat la finalul cercetărilor prealabile când se ştiu exact rezultatele şi măsurile care se vor lua? Ca să nu se mai streseze că n-ajung la funcţii, chestorii şi comisari şefi care s-au plictisit să stea pe bară, aşteptând eliberarea locurilor de dat cu ciocu-n şpagă…  Despre cooperativa de la Miliţie, cunoscătorul meu coleg Dan Cărbunaru pune diagnosticul la marele fix.