Din toate rezultatele de la europarlamentare mi-au atras rezultatele in coada clasamentului. Ţărăniştii lui Ciuhandu au obţinut, conform estimărilor, 1,7%, adică jumătate decât fotomodela lu’ tata – Elena Băsescu. Cu toată istoria partidului în spate, PNŢCD nu reuşeşte să treacă de pragul psihologic al marjei de eroare. Unul dintre ultimele cuiburi ale rezistenţei ţărăniste este Timişoara. Din păcate, dezinteresul timişorenilor combinat cu mişcarea militarizată a susţinătorilor ideilor ciuhandiste continuă să întărească soclul ţărănist în oraşul de pe malurile Begăi. Cel puţin pe plan local.
Ştiu că acum au fost europarlamentare, dar anii trec repede. Şi am o frică. Că peste cinci ani, voi avea un deja vu. Între timp, Ciuhandu va candida din nou şi va câştiga un alt mandat. Asta pentru că, până acum, celelalte partide nu dau semne că s-ar pregăti să vină cu alternative solide în faţa electoratului. În lipsa soluţiilor, timişorenii vor rămâne acasă înjurând drumurile proaste şi toate cele din oraşul ruină , iar crepusculul ţărănist va da linia . Dar ce va conta? Afundat în picătura de voturi, Ciuhandu îşi vor admira muşchii politici, mândru că este tot el căpitanul corabiei Timişoara. Nu va mai conta că picătura ţărănistă nu este decât o bulă în tocul fotomodelei Elena Băsescu.
iunie 27, 2009 at 12:06 pm
Nu te supara insa sunt de parere ca totusi Ciuhandu face schimbari in orasul de pe Bega, a facut locuri de parcare mai ales in zona 16 decembrie , calea sagului etc… exista spatii verzi frumos amenajate ca drumurile nu sunt in tocmai un vis nu depinde doar de el ci si de fondurile care i sunt alocate orasului pe de o parte iar pe de alta parte sunt distruse si din cauza ca nu exista o centura pe unde sa circule masinile de mare tonaj (poate intre timp s a mai schimbat treaba asta , nu stiu exact)